Uneori vorbesc singura. Mi se pune o greutate pe corzile vocale si imi vine sa tip. Imi vine sa spun cuvinte pe care in mod sigur nu le-as spune cuiva in fata. Nu as spune: "imi pare rau, am gresit, te iubesc". Dar simt toate astea. Le simt de parca ar musca din mine. E o durere de-aia constanta, o durere care ai vrea sa-ti treaca cu morfina.
Cel mai mult ma doare ca ma tradez pe mine. De fiecare data as vrea sa fim numai noi doi. Sa fim iar prinsi intr-o imbratisare de-aia trista, ca de ramas bun. O imbratisare in care fetele noastre parca-s lipite, iar tu imi soptesti la ureche sa am grija de mine. Daca ar fi sa te mai tin o data in brate, as vrea sa dispara lumea. Sa fim asa, noi, intr-o lume goala. Intr-o seara de ianuarie. Sa nu mai simtim frigul si nici tremurul. As mai vrea sa ma saruti pe obraz. Nu, nu vreau un sarut adevarat. As fi egoista sa ti-l cer. Vreau doar sa-ti simt respiratia langa gatul meu.
Imi e dor de tine, de prietenul meu. Cel cu care impartaseam vise, ganduri si amintiri. As vrea sa fie ca acum un an.