Overcome

Ultimile zile au fost mult prea obositoare si dureroase. Defapt intreaga saptamana a fost asa si oricine ar fi in locul nostru ar zice la fel. O nunta si o inmormantare. Pare un titlu de telenovela, sau in orice caz, ironic, pentru ca n-ai sa te gandesti niciodata ca lucrurile astea ti se pot intampla tie.
E greu stii? Chiar daca te astepti ca cineva drag sa-ti moara, chiar daca te gandesti ca nu mai sufera, doare sa stii ca nu mai e pe pat cand intri in casa, cand stii ca nu mai raspunde la telefon... E greu. Si-mi vine sa plang cand ma gandesc la asta. poate pentru ca o sa-mi fie dor de el. Poate pentru ca mereu imi e in cap imaginea sicriului in groapa, poate pentru ca inca mai simt in nari si in haine miros de formol. Singurul lucru la care ma gandesc e ca ii e bine. Poate doar trista ca nu mi-a dat nici un semn. Dar e ok. Sunt ok.

"North light comes uninvited
Through the window to where you lie
Disjointed, dust and silence
Quite at a lossI feel strange

I feel changed
I feel strange
Overcome
Overcome by you

I'm a little bit wiser
I'm a little bit sadderI
'm a little bit less you might have guessed
But if you could be staying
Tell me now darling I think I'm fading
I swear I'll never trade your life for a lie"

Fruct?

Cuvinte... atat de multe cuvinte imi trec acum prin minte incat nici nu le mai inteleg pe fiecare. Mintea mea e ca o casa ce adaposteste atat de multe lucuri, incat nici nu mai stiu cum de mai face fata. Inima mea rezista si ea, desi nu ii inteleg de multe ori forta. N-am sa-ti spun ca te iubesc si nici n-am sa-ti trimit mesaje de dragoste pentru ca stii bine ca nu meriti. Nu, chiar nu meriti nici macar un gand sau un ochi indreptat spre tine. Sper doar sa-ti gasesti perechea. Sa-ti gasesti nasul. Si nu, nu-ti doresc sa suferi. Nici macar jumatate din cat am suferit noi. Doar sa stii cum e. Doar sa-ti lase cineva urme adanci in suflet, asa cum ne-ai lasat tu noua. Samanta pe care ne-ai semanat-o in suflet creste cu fiecare moment cand te vedem. Dar tu nu stii... ea nu stie. Eu stiu. Eu simt si simt cum plantuta isi pierde frunzele cu fiecare privire a ta. Si doar ca sa stii... noi te-am iubit. Noi te-am crezut. Noi ti-am purtat rodul "dragostei" tale, tu ai sa duci povara urei noastre. Noi nu mai simtim. Sau poate ea da... eu nu.

Eu n-am uitat si tu nu stii cat e de greu sa respir asa. Dar nu te mai vreau inapoi. Nu... nu te mai vreau...

The same old story...

Cand am inceput sa scriu aveam cam 12 ani si eram nemultumita cu viata mea in general. Eram un adolescent depresiv si fara chef de viata sau invatat, asa ca preferam sa dau vina pe ceilalti ca imi fac viata un calvar and so on. Eram si dependenta de www.harrypotter.as.ro (pentru ca asa era atunci) si nu aveam viata sociala absolut deloc. Ma simteam mai bine cu prietenii de pe net (care erau destul de multi) si pe care nu i-am vazut niciodata, decat cu cei pe care ii vedeam in fiecare zi. Adolescent depresiv cum eram, imi treceau prin minte o gramada de texte si lucruri pe care le-as fi spus altora dar n-aveam destul tupeu, asa ca am inceput sa-mi creez pagina de 360. La inceput am inceput sa scriu bloguri scurte, care-mi solicitau multa munca intelectuala, dar apoi cuvintele au inceput sa curga de la sine si... ma simteam mandra cumva de ce faceam. Simteam ca pentru prima data fac ce-mi place si ce simt, si observam ca munca mea era intr-un fel apreciata si asta ma facea sa ma simt foarte bine. Ajunsesem sa iubesc ceea ce fac, si cei 4000 de vizitatori ai paginii ma faceau sa ma simt valoroasa cumva, caci pentru prima data ma apreciau pentru ce faceam, ce eram. Ajunsesem sa scriu pentru ei, si o faceam destul de bine. Aveam si orgoliu si ma simteam bine pe pagina pana cand mi-am dat seama cumva ca a fost invadata de alti copii emo, altii care erau depresivi si fara chef de viata pentru ca voiau, pentru ca le facea placere sa planga, nu pentru ca aveau nevoie.
Incepusem sa renunt la pagina, pana m-am mutat pe celalalt id. Aveam sa schimb cu totul stilul, sa nu mai repet aceleasi greseli. Dar totusi ceva lipsea, da, lipsea pentru ca incepusem sa uit cu totul mesajul a ceea ce scriam si intr-un final am descoperit ca mi-a disparut cu totul cheful si talentul.
Clasa a 9a m-a dezamagit, m-a facut sa-mi pierd tot interesul pentru ce eram, ce voiam sa fiu. M-a facut sa renunt la vise si la toate lucrurile acelea pe care le consideram importante. Apoi s-a intamplat ceva cu totul minunat. Am inceput sa am iar incredere in mine. Am inceput sa scriu iar. Poate pentru ca mi-era dor. Poate ca aveam nevoie de cineva sau ceva care sa asculte, dar fara sa vorbeasca. Aveam nevoie de ceva care sa-mi aduca aminte ca eu inca exist. Ca cea care eram acum cativa ani nu mai e aceeasi, dar ca talentul i-a ramas.
Mi s-a schimbat si mentalitatea. Inainte scriam pentru ceilalti. Incercam sa fiu mai buna decat altii, dar nu stiam sa ma apreciez asa cum trebuie. Acum scriu pentru mine. Scriu pentru ca imi place, pentru ca vreau si pentru ca vreau sa-mi aduc aminte de cine eram. Vreau sa fiu acelasi copil, dar sa fac lucruri pentru mine, nu pentru altii...

Scrisoare Cuiva Drag part.2

Roman, 16 august 2008

A trecut exact un an, patru luni si doua zile de cand ti-am scris prima scrisoare. Aveam lacrimi in ochi si ma temeam pentru soarta ta exact ca acum. Mai tii minte ca toata lumea iti dadea ultimatum? Mai tii minte ca nimeni nu iti dadea nici o speranta? Si totusi ai trait, da, ai trait. Forta ta de a trece peste boala ne-a uimit pe toti si sper sa ne uimeasca si de-acum incolo. Doar... nu-mi vine sa cred ca povestea se repeta iar. E ca un cosmar ce nu se termina niciodata. Mai ai o saptamana? O saptamana si doua zile? Acelasi egoism care era si atunci. Doar ca venit din partea mea. Da. Am fost egoista. Mi-am dorit sa nu mori ca sa pot petrece. De data asta e la fel, dar nu din partea mea. Se pare ca ai parte doar de nepoti care vor sa fie fericiti, nu conteaza cine sufera.

Imi pare rau ca poate n-ai sa prinzi nunta lui Lucian care este peste o saptamana (dar stiu ca nu te gandesti la asta acum), imi pare rau ca n-ai sa prinzi nunta lui Vlad, sau a mea, sau ca n-ai sa iti vezi stranepotul care e mare si frumos, imi pare rau...

P.S.: Te rog sa ma ierti ca n-am sa iti arat niciodata scrisorile...

P.S.S:Te rog sa ma ierti ca intr-un an, patru luni si doua zile am fost de prea putine ori la tine...

P.S.S.S: Te rog sa ma ierti ca am fost atat de egoista...

P.S.S.S.S: De oriunde ai fi, aici, sau in alta parte, te rog sa veghezi tot timpul asupra noastra...

Te iubesc, Anda

People always leave...

...sometimes they come back...

... sometimes they don't...

...sometimes they have a reason...

... sometimes they lie...

.. sometimes they go without saying 'goodbye'

... sometimes they don't have enough time...

..or sometimes they hurt you...

but... they will always love you...

NU!

NU! N-am sa mai accept asa.
NU! N-am sa mai beau de-acum incolo.
NU! N-ai sa mai faci ce vrei din mine.
NU! Ai sa suferi si tu cum am facut-o eu.
NU! N-am sa te mai chem in oras.
NU! N-am sa te mai aud cum te plangi de ce-a fost.


DA! Te vreau departe.
DA! O sa-mi fie dor de tine.
DA! Am sa ma uit mult timp la poza aia.
...


Fuck you#-o for all those things you've done. You don't remember what we did 2 days ago... Or you're too vainly to realize that you still love me. And the memory of that evening will remain in your head until it will be too late to tell me how much you missed me. I was drunk, and I kissed you because it was all I dreamed until then. But now, the only thing that I want is to get you out of my head and to erase all those memories because they hurt me so bad...