Sa-mi spui...

Spune-mi, cand ma vezi
De ce-ti aduc aminte?
De ochi caprui, de campuri verzi,
Sau poate de o mare de morminte?

Spune-mi, cand pielea imi atingi,
Ce gand te infioara?
Sau poate simti, si-ncepi sa strigi
Ca dorul te omoara.

Si spune-mi, parul cand mi-l vezi,
Ce gand iti mai aduce?
E un chin ce vine des,
Se-ntoarce si se duce.

Si spune-mi, si te implor de asta data,
Cand ma saruti, ce ganduri iti mai vin?
Dar risc, sa te mai rog inca o data,
Adu-ti aminte de pelin.


~ dar mai bine sa nu`mi spui nimic...

nu vreau nimic..

Sunt aici, de cateva ore bune. Intepenita pe canapea, nu mai respir decat parfumul tau. Aici nu e nimic nou, nimic care sa-mi mai aduca aminte de tine asa cum erai. Nu mai sunt lacrimi, nu mai e durere, nu mai e nimic. Nu-mi mai doresc nimic altceva decat pace, sau o lovitura puternica la cap, sa stearga tot ce-a fost. Nu-mi mai doresc sarutari fierbinti si nici nu mai vreau sa ma furnice pielea cand esti langa mine, nu. Vreau doar sa-nchid ochii si sa nu mai vad nimic, sa nu-ti mai vad ochii.

Inca o data inteleg ca trebuie sa te gandesti de doua ori inainte sa faci ceva. That sucks. Stiu ca macar am invatat azi ceva si nu-mi mai trebuie sa repet. Cum dumnezeu am putut sa fiu atat de blonda si cretina incat sa cred iar in povesti? Anyway. Nu-mi pasa.

Desi avem totul...

Ieri, 15 decembrie 2008, am fost sa impart cadouri la copiii cu nevoi speciale. Fiind sefa clasei, am fost anuntata vineri ca trebuie sa particip si eu la acest proiect. Sincer, habar n-aveam despre ce era vorba, dar am preferat sa merg pentru a scapa de cateva ore extrem de enervante. Asa ca, dimineata, la ora 9, eram prezente eu si Madalina in fata la corpul A pentru intalnirea cu ceilalti. Am ramas uimita atunci cand am vazut cat de multi elevi erau. M-am plimbat si eu dupa Andreea de la A si am ajuns in biblioteca. Erau o gramada de cadouri care trebuiau duse la copii. Problema? Transport. Ma gandeam cum o sa ajungem intregi cu cadourile pana la liceul 4 (care habar n-aveam pe unde se afla) cand, stupoare, aveam autocar care ne astepta.

M-am urcat fara tragere de inima si am fost incantata sa iau locul de la geam. Ninsoarea ma facea sa ma simt ca intr-o excursie si incepusem sa simt pentru prima data anul acesta ca vin sarbatorile. Noi am fost primul transport. Noi am fost primii care am simtit emotia de a fi acolo.

In timp ce caram cadourile de la autocar, cineva ne anunta sa nu ne speriem deoarece copiii vor fi foarte fericiti si vor avea diferite reactii. Incepea sa ma roada stomacul de emotie, dar ma consolam cu gandul ca nu avea sa fie foarte rau. Apoi, am intrat in sala de sport. Rasuna de tipete de fericire si de aplauze. Ma simteam incomod si nu aveam stare. Mi-era mila sa ma uit la ei, sa-i privesc. Ei ne sorbeau din priviri si erau mult prea fericiti. Faptul ca eram acolo, ca ne-am gandit la ei, le-a dat speranta. Le-am indulcit viata pentru o scurta (cred) perioada de timp.

Nelinistita, am inceput sa vorbesc cu Madalina si cu Luluta, care erau la fel de impresionate ca mine (lulu incepea sa planga). Apoi,, langa noi a aparut o fata de 16-17 ani. Era cam cat mine de inalta, dar foarte neingrijita. Prima data a facut cunostinta cu Mada, apoi cu Lulu si in final cu mine. O chema Laura (n-am reusit sa-i retin tot numele pentru ca se exprima cam greu). In ochii ei se citea timiditatea si o durere muta, dar si o curiozitate de copil care asteapta sa vina mosul (chiar astepta). M-am imprietenit cu ea repede, apoi si cu alti copii care aveau probleme ceva mai grave. Chiar m-au impresionat. As putea scrie multe pagini descriind numai sentimentele pe care le aveam cand vorbeam cu ei.

Nu cred ca ma gandisem vreo data pana ieri, cate avem noi si inca ne plangem. Nu m-am gandit ca in timp ce eu ma lamentez ca viata e prea grea ca sa o poti trai, altii sufera mai mult ca noi si nu se plang. Am realizat ca avem multe si ca nu ar trebui sa ne lamentam. Dar asa suntem noi, oamenii. Niciodata n-avem de-ajuns, chiar daca avem totul...

Music I like...

Reamonn-Supergirl: And then she said, it's ok I got lost, on the way but I'm a supergirl, and supergirls don't cry" - it's the song that I listen when I'm sad or I'm crying, though, it never cheers me up.

Better than Ezra-Overcome: North light comes, uninvited through the window where you lie, disjointed, dust and silence, quite at a lost..." -well.. this is a song that I'll never forget. It's the song that reminds me of someone I loved, a person that I won't forget in my whole life.

The black ghosts-Full moon: "But I don't trust where I am, and I don't know who I've been, but if I come home how will I ever leave?..." this song it's one of my new "the song I love most this week" . I think I'll get over it. maybe because too many people started to watch twilight (that piss me off really)

Bryan Adams- Everything I do: "Don't tell me, it's not worth dying for, I can help it, that's nothing I want more, you know it's true, everything I do, I do it for you..." most of the time, this song makes me feel like a horrible monster. that's because the true meaning of the song reminds me that everything I've done, hurt the only person I really loved in this life (like a lover I mean).

Bryan Adams- Have you really loved a women: "When you love a woman you tell her that she's really wanted When you love a woman you tell her that she's the one..." well this song reminds me of my last birthday, when I was in "fidelio" with my boyfriend and we were looking for candles for my birthday cake. It was nice to hear it then.

Laleh- Live tomorrow: "I know we can live tomorrow, but I learned to live today..." this song reminds me of Elena, one of my best friends, she drove me crazy almost a month with this song. you see, she isn't the perfect singer, but I still love her and the song.

Better than ezra- at the stars: "Blame us cause we are, who we are, hate us cause you'll never get that far..." this song reminds me of Ana, one of my ex-best-friends, because we used to sing it together, I still have a comment on hi5 with those lyrics, though she can't see it.

3 doors down- kryptonite: "I took a walk around this world to ease my troubled mind, I left my body lying somewhere in the sands of time..." well, this song is dedicated to Marina. This is for the nights that we were talking and I was going to sleep at 4-5 A.m.

Noha-Tu cafe: "Cuando tomes tu café toma tu café con caña que(Sólo la caña da el aroma)Cuando tomes tu café toma tu café con caña..." oh... this is bambuca... he used to sing it in our classroom.He really has a voice.. I think. I don't remember how it sounded when he was singing "Give a bit of hmm to me"....

Paramore- Decode: "How can i decide whats right? When your clouding up my mind, I cant win your losing fight, All the time. " Oana. She's totally and irrevocably in love with the song. I'm in love with everything that reminds me of twilight.

Travis-Love will come through: "So take me, don't leave me, take me, don't leave me, maybe love will come through, it's just waiting for you." La tiganci. It's the first thing I see in the front of my eyes when I think about this song.

Spit- Fallin': "How many words I say, just to convince myself, that you are not my man, only some kind of friend..." Oh, Lulutsa. When she hated me. When she loved him.

Pussycat Dolls- When I grow up: "when I grow up, I wanna be a star, I wanna be famous.."
Totally Bya. I don't know if that's what she wants from her life, but the song is perfect for her.

Ok. it's too much for tonight. Maybe tomorrow I'll finish my list.

Sunt atatea zile de cand imi doresc ceva nou. Defapt, imi doresc sa simt ceva. Nu conteaza ce, conteaza doar daca am sa primesc vreo data ce vreau. Vreau printi, care sa ma faca sa visez, vreau sa ma tina cineva de mana si sa ma topesc, da, sa mi se taie respiratia cand ma saruta. Vreau pe cineva care sa nu fi uitat cum e sa ma tina in brate, vreau sa fie acolo fara sa ma lase sa ii simt prezenta. Vreau sa ma iubeasca, si sa stie unde imi place sa fiu atinsa si unde nu. Vreau sa-mi sopteasca la ureche cantecele care ii plac si il fac pe el sa viseze. Vreau sa-si treaca mana prin parul meu si sa respire prin si pentru mine. Vreau sa fie al meu, vreau sa fie...

------------------------------------------Dar stiu ca nimic din toate astea nu vor fi, nu pana nu ai sa te intorci tu... ----------------------------------------------------------

Be my friend

Hold me, wrap me up

Unfold me

I am small

and needy

Warm me up

And breathe me.

Breathe for me again...

Nu m-am simtit niciodata foare apropiata de Bijghir, asa cum nu m-am simtit foarte apropiata de mamaia si de credintele ei, sau de tataia. Nu imi placea sa ma duc acolo si sa stau prea mult deoarece era mamaia care ma punea sa ma rog minute in sir, momente in care sincer imi doream foare mult sa dorm. Ma punea sa merg si la biserica si asta ma scotea din minti, dar eram prea mica sa comentez. Avea propriile reguli (si inca le are) si e un pic mai rigida. Nu-si arata niciodata sentimenele si ma priveste tot ca pe un copil.

Tataia, era altfel. In ciuda faptului ca nu-mi placea sa merg la el pentru ca se plangea mereu ca "Mor, mor", il iubeam pentru ca ma lua intotdeauna cu el la magazin si-mi dadea bomboane sau suc si la randul lui ma iubea pentru ca eram cea mai mica din nepoti. Mergeam cu el de brat si il ajutam sa se sprijine (avea probleme cu picioarele). El se oprea la barul ala unde mirosea tot timpul a tigara si unde aveau sa ma cunoasca toti mosnegii betivani ai satului. Stateam cuminte si il asteptam pana cumpara ce avea de luat, apoi ne intorceam agale la casa.

Avea o pasiune nebuna pentru pisici (si animale in general) si era mereu inconjurat de vreo 2-3 mate care stateau cu el pe pat.

Apoi, am crescut. Mi-a scazut interesul pentru bunici si am incetat sa merg pe la ei. Defapt... faptul ca tataia era mai mereu bolnav nu ma facea sa ma simt prea bine, pentru ca nu-mi placea sa-l vad in starea aia. Mereu plangea ca ne vedea pe acolo si la vremea aia nu intelegeam de ce.

Era o fire vesela si mereu pus pe sotii... ma surprindea taria lui de caracter atunci cand era la un pas de moarte. Inca visa la "fetite" si mereu ne facea sa radem.

Dar vara asta s-a intamplat ceva mult prea rau. Habar n-aveam cat sa mai tina, dar suferea si faptul ca se chinuia atat imi rupea inima. Il vedeam cum se chinuie (in ultima zi) si cum ne privea pe toti. Atunci cred ca am inteles cu adevarat de ce plangea cand eram toti. Stia ca o sa ajunga la ziua in care i se va intampla asta.

Si s-a intamplat. Data, 23 august 2008, ora 12 noaptea. Si am sa-mi aduc aminte toata viata de ziua aia. Am sa-mi aduc aminte de "Overcome" si de cat am plans.

De-atunci... am realizat ca il iubeam mult de tot. Am realizat ca in sufletul meu a ramas un loc pustiu si ca el n-o sa se mai umple niciodata. De-atunci nu mai este zi in care sa nu ma gandesc la el. Acum am realizat ca e pustiu pe la ei. Si ca mi-e dor de el chiar daca ar fi stat in pat. Mi-e pur si simplu dor.

:-<

Mi-aduc si-acum aminte de ziua aia de Noiembrie, cand jurasem ca n-am sa plec si totusi am facut-o. Mi-aduc aminte ca era cald, dar in aer se simtea mirosul de pamant ud si frunze rancede, mi-aduc aminte de un drum care am crezut ca nu se mai termina. La capatul acelui drum am gasit doua lucruri: iubirea si ratiunea, dar le-am pierdut pe amandoua. Mi-aduc aminte si de lumini, multe lumini in intunericul din mintea mea. Erau becuri, care se aprindeau cand inima imi dicta altceva decat imi cerea mintea.
Inca ma urasc pentru decizii, inca imi urasc fiinta pentru ca te-a iubit, inca te urasc pe tine pentru ca n-ai spus niciodata tot ce-ai simtit.
Inca sufar.. si indiferenta doare...:-)..


Si va fi in fiecare zi 25, in fiecare luna 11, in fiecare an 07.

Jur ca doare si inca nu mai inteleg de ce. Cand ma gandesc la tine, cand incerc sa mi te scot din minte, cand vorbesc despre tine, inca simt fluturi si noduri. Am incercat in mii de feluri sa te scot din cap si n-am reusit. Te intorci doar atunci cand nu mai am nevoie de tine. Si doare. De ce imi spui tot felul de lucruri dupa atata timp?

De ce te prefaci ca iti pasa cand stii bine ca n`a fost niciodata asa. De ce iti pasa? :-<

shity.mood. please. kill.me.now.

Spereanta moare ultima...

Da-mi un motiv sa fiu bucuroasa ca exist. Si nu, nu-s emo sau chestii de genul asta. Vorbesc serios. Habar n-am de ce, cum sau orice alta intrebare retorica si stupida vrei tu sa pui acum. Sunt prinsa intre sentimentul de dezamagire si un somn ce nu mai dispare de cateva luni.
Well.
Vorbind de somn, m-am saturat sa visez. Si iar nu sunt emo, vorbesc foarte serios.
As prefera sa nu mai adorm decat sa am din nou aceleasi vise sadice, care prevestesc moartea. Nu ca as fi o clarvazatoare sau sa am macar vreo abilitate de a vedea ce ar putea fi in viitor si sa cred in ele, dar de fiecare data ma inspaimant tot mai tare. Ciudat este ca ma trezesc si mai obosita decat m-am culcat si asta ma face sa fiu foaaarte irascibila si sa dorm in orele de mate.
Ma bate gandul sa scriu pentru tinere condeie. Stiu ca as putea si ca poate ar iesi ceva, dar lenea e prea mare. Sau poate nu am destula incredere in mine. Ciudat e ca pentru a scrie, mereu am avut nevoia de un impuls sau de o stare depresiva si nu am acum dispozitia necesara.
sunt nauca de cap si as vrea sa fug cumva de tot orasul asta atat de mic, unde zvonurile circula mai repede ca in monitorul oficial. Vreau doar sa fie iar vara si cald, sa nu fi inceput inca anul asta scoalar (as schimba muuuuuulte), dar din pacate nu pot face nimic si trebuie sa merg mai departe.
Poate ma prinde un vis de vreo luna si 10 zile pana la vacanta si sa nu ma mai trezesc... dar cum spuneam. speranta moare ultima.

nebunia noptii..

As vrea sa inchid ochii si sa ma trezesc iar pe o plaja cu nisip cald si umed, soarele sa-mi arda parul si ochii si sa ma scald in apa rece. As vrea sa uit ca exista rautate si tristete dupa marea de alge, sa uit ca te-am iubit si ca s-au schimbat atat de multe.

Sau poate as vrea sa ma trezesc din nou la munte, sub cerul far' de pete sau pe patul de sus din cabana, sau sa dorm pe malul lacului, greierii sa-mi cante in urechi.

Sau poate ca m-as inchide intr-o camera goala, unde aerul sa fie plin doar de tine, si tu sa fii umbra mea pe perete, ai fi singurul cu care as vorbi o viata intreaga.

As vrea sa ma trezesc intr-un parc plin de verde, unde frunzele nu cad niciodata si iarba e tot timpul moale, as vrea ca tu sa fii caldura ce ma inabuseste atunci.

As vrea sa ma trezesc zambitoare, sau poate doar sa ma trezesc in bratele tale...

don't trust anybody

Nu ai sa intelegi ce simt acum, asa cum n-ai sa poti intelege cat de tradata ma simt. Nu sunt un obiect, nu sunt ceva pe care sa poti paria sau ceva de care iti poti bate joc. Sunt doar eu, prinsa intre da si nu, prinsa in menghinele indoielii. si nu te astepta sa te iert sau sa-ti fac jocul caci nu mai merge. Nu mai merge nici sa-mi zambesti sau sa ma privesti pentru ca pur si simplu imi provoci scarba. Si daca pana acum era bine, n-o sa mai fie. Culmea e ca nu esti singurul care m-ai tradat si asta ma face sa va urasc, pe toti, ma face sa-mi dau seama ca oamenii ca voi nu valoreaza. Si daca nu am spus-o pana acum, o voi spune de-acum incolo: sa nu ai incredere in baieti si sa nu te astepti sa faca vreo data ceva bun.

"Si pun pariu c-ai gandit atunci

sa ma folosesti si sa ma arunci

m-am ars cu iubirea ta

spun pe toata viata mea

Si pun pariu c-ai gandit atunci

sa ma folosesti si sa ma arunci

m-am ars cu iubirea ta,

jur ca nu te pot ierta."

shit!

~Uite cum ni se impletecesc mainile in suflete si-n lacrimi si-n focul din noi. ~

~Uite cum zboara pasarile si pleaca si ne iau cu ele-n razboi. ~

~Uite cum cerul se-nalta si se-nroseste cand aparem amandoi~

~Si pamantul e mic si ne-afunda-n noroi. ~

Oh de-ai mai fi aici inca o data sa-ti mai simt parfumul si ochii sa ti-i intalnesc, as framanta pamantul cu mainile si oceanul ti l-as pune in brate, ti-as pune stelele in frunte si ochii ti i-as confunda cu ziua de duminica. Ti-as asculta glasul pana cand in cap o sa-mi sune doar muzica ascunsa din tine...

shit! too romantic#-o.. not in the mood really for such things:) (not in love I mean)

I knew.. yeah I knew...

When I first saw you
I knew that everything will be different
And when I first held your hand,
I knew that you were mine for a lifetime.
But when you kissed me,
Things went back to normal,
And I knew, yeah I knew
That nothing lasts forever.
But now what should I do
To have you in my arms again?
What should I do to make you mine again?

Sa nu-mi spui ca pleci pentru ca o sa doara... sa nu-mi spui ca de maine nu te voi mai vedea, pentru ca jur, cerul nu va mai avea culoare fara tine. Sa nu-mi spui ca n-am sa-ti mai vad ochii caprui si nici vocea ta nu-mi va mai mangaia urechile pentru ca am sa mor. SI daca ai sa pleci, cel putin voi sti ca locul tau nu a fost langa mine...

Overcome

Ultimile zile au fost mult prea obositoare si dureroase. Defapt intreaga saptamana a fost asa si oricine ar fi in locul nostru ar zice la fel. O nunta si o inmormantare. Pare un titlu de telenovela, sau in orice caz, ironic, pentru ca n-ai sa te gandesti niciodata ca lucrurile astea ti se pot intampla tie.
E greu stii? Chiar daca te astepti ca cineva drag sa-ti moara, chiar daca te gandesti ca nu mai sufera, doare sa stii ca nu mai e pe pat cand intri in casa, cand stii ca nu mai raspunde la telefon... E greu. Si-mi vine sa plang cand ma gandesc la asta. poate pentru ca o sa-mi fie dor de el. Poate pentru ca mereu imi e in cap imaginea sicriului in groapa, poate pentru ca inca mai simt in nari si in haine miros de formol. Singurul lucru la care ma gandesc e ca ii e bine. Poate doar trista ca nu mi-a dat nici un semn. Dar e ok. Sunt ok.

"North light comes uninvited
Through the window to where you lie
Disjointed, dust and silence
Quite at a lossI feel strange

I feel changed
I feel strange
Overcome
Overcome by you

I'm a little bit wiser
I'm a little bit sadderI
'm a little bit less you might have guessed
But if you could be staying
Tell me now darling I think I'm fading
I swear I'll never trade your life for a lie"

Fruct?

Cuvinte... atat de multe cuvinte imi trec acum prin minte incat nici nu le mai inteleg pe fiecare. Mintea mea e ca o casa ce adaposteste atat de multe lucuri, incat nici nu mai stiu cum de mai face fata. Inima mea rezista si ea, desi nu ii inteleg de multe ori forta. N-am sa-ti spun ca te iubesc si nici n-am sa-ti trimit mesaje de dragoste pentru ca stii bine ca nu meriti. Nu, chiar nu meriti nici macar un gand sau un ochi indreptat spre tine. Sper doar sa-ti gasesti perechea. Sa-ti gasesti nasul. Si nu, nu-ti doresc sa suferi. Nici macar jumatate din cat am suferit noi. Doar sa stii cum e. Doar sa-ti lase cineva urme adanci in suflet, asa cum ne-ai lasat tu noua. Samanta pe care ne-ai semanat-o in suflet creste cu fiecare moment cand te vedem. Dar tu nu stii... ea nu stie. Eu stiu. Eu simt si simt cum plantuta isi pierde frunzele cu fiecare privire a ta. Si doar ca sa stii... noi te-am iubit. Noi te-am crezut. Noi ti-am purtat rodul "dragostei" tale, tu ai sa duci povara urei noastre. Noi nu mai simtim. Sau poate ea da... eu nu.

Eu n-am uitat si tu nu stii cat e de greu sa respir asa. Dar nu te mai vreau inapoi. Nu... nu te mai vreau...

The same old story...

Cand am inceput sa scriu aveam cam 12 ani si eram nemultumita cu viata mea in general. Eram un adolescent depresiv si fara chef de viata sau invatat, asa ca preferam sa dau vina pe ceilalti ca imi fac viata un calvar and so on. Eram si dependenta de www.harrypotter.as.ro (pentru ca asa era atunci) si nu aveam viata sociala absolut deloc. Ma simteam mai bine cu prietenii de pe net (care erau destul de multi) si pe care nu i-am vazut niciodata, decat cu cei pe care ii vedeam in fiecare zi. Adolescent depresiv cum eram, imi treceau prin minte o gramada de texte si lucruri pe care le-as fi spus altora dar n-aveam destul tupeu, asa ca am inceput sa-mi creez pagina de 360. La inceput am inceput sa scriu bloguri scurte, care-mi solicitau multa munca intelectuala, dar apoi cuvintele au inceput sa curga de la sine si... ma simteam mandra cumva de ce faceam. Simteam ca pentru prima data fac ce-mi place si ce simt, si observam ca munca mea era intr-un fel apreciata si asta ma facea sa ma simt foarte bine. Ajunsesem sa iubesc ceea ce fac, si cei 4000 de vizitatori ai paginii ma faceau sa ma simt valoroasa cumva, caci pentru prima data ma apreciau pentru ce faceam, ce eram. Ajunsesem sa scriu pentru ei, si o faceam destul de bine. Aveam si orgoliu si ma simteam bine pe pagina pana cand mi-am dat seama cumva ca a fost invadata de alti copii emo, altii care erau depresivi si fara chef de viata pentru ca voiau, pentru ca le facea placere sa planga, nu pentru ca aveau nevoie.
Incepusem sa renunt la pagina, pana m-am mutat pe celalalt id. Aveam sa schimb cu totul stilul, sa nu mai repet aceleasi greseli. Dar totusi ceva lipsea, da, lipsea pentru ca incepusem sa uit cu totul mesajul a ceea ce scriam si intr-un final am descoperit ca mi-a disparut cu totul cheful si talentul.
Clasa a 9a m-a dezamagit, m-a facut sa-mi pierd tot interesul pentru ce eram, ce voiam sa fiu. M-a facut sa renunt la vise si la toate lucrurile acelea pe care le consideram importante. Apoi s-a intamplat ceva cu totul minunat. Am inceput sa am iar incredere in mine. Am inceput sa scriu iar. Poate pentru ca mi-era dor. Poate ca aveam nevoie de cineva sau ceva care sa asculte, dar fara sa vorbeasca. Aveam nevoie de ceva care sa-mi aduca aminte ca eu inca exist. Ca cea care eram acum cativa ani nu mai e aceeasi, dar ca talentul i-a ramas.
Mi s-a schimbat si mentalitatea. Inainte scriam pentru ceilalti. Incercam sa fiu mai buna decat altii, dar nu stiam sa ma apreciez asa cum trebuie. Acum scriu pentru mine. Scriu pentru ca imi place, pentru ca vreau si pentru ca vreau sa-mi aduc aminte de cine eram. Vreau sa fiu acelasi copil, dar sa fac lucruri pentru mine, nu pentru altii...

Scrisoare Cuiva Drag part.2

Roman, 16 august 2008

A trecut exact un an, patru luni si doua zile de cand ti-am scris prima scrisoare. Aveam lacrimi in ochi si ma temeam pentru soarta ta exact ca acum. Mai tii minte ca toata lumea iti dadea ultimatum? Mai tii minte ca nimeni nu iti dadea nici o speranta? Si totusi ai trait, da, ai trait. Forta ta de a trece peste boala ne-a uimit pe toti si sper sa ne uimeasca si de-acum incolo. Doar... nu-mi vine sa cred ca povestea se repeta iar. E ca un cosmar ce nu se termina niciodata. Mai ai o saptamana? O saptamana si doua zile? Acelasi egoism care era si atunci. Doar ca venit din partea mea. Da. Am fost egoista. Mi-am dorit sa nu mori ca sa pot petrece. De data asta e la fel, dar nu din partea mea. Se pare ca ai parte doar de nepoti care vor sa fie fericiti, nu conteaza cine sufera.

Imi pare rau ca poate n-ai sa prinzi nunta lui Lucian care este peste o saptamana (dar stiu ca nu te gandesti la asta acum), imi pare rau ca n-ai sa prinzi nunta lui Vlad, sau a mea, sau ca n-ai sa iti vezi stranepotul care e mare si frumos, imi pare rau...

P.S.: Te rog sa ma ierti ca n-am sa iti arat niciodata scrisorile...

P.S.S:Te rog sa ma ierti ca intr-un an, patru luni si doua zile am fost de prea putine ori la tine...

P.S.S.S: Te rog sa ma ierti ca am fost atat de egoista...

P.S.S.S.S: De oriunde ai fi, aici, sau in alta parte, te rog sa veghezi tot timpul asupra noastra...

Te iubesc, Anda

People always leave...

...sometimes they come back...

... sometimes they don't...

...sometimes they have a reason...

... sometimes they lie...

.. sometimes they go without saying 'goodbye'

... sometimes they don't have enough time...

..or sometimes they hurt you...

but... they will always love you...

NU!

NU! N-am sa mai accept asa.
NU! N-am sa mai beau de-acum incolo.
NU! N-ai sa mai faci ce vrei din mine.
NU! Ai sa suferi si tu cum am facut-o eu.
NU! N-am sa te mai chem in oras.
NU! N-am sa te mai aud cum te plangi de ce-a fost.


DA! Te vreau departe.
DA! O sa-mi fie dor de tine.
DA! Am sa ma uit mult timp la poza aia.
...


Fuck you#-o for all those things you've done. You don't remember what we did 2 days ago... Or you're too vainly to realize that you still love me. And the memory of that evening will remain in your head until it will be too late to tell me how much you missed me. I was drunk, and I kissed you because it was all I dreamed until then. But now, the only thing that I want is to get you out of my head and to erase all those memories because they hurt me so bad...

just friends?

Yey, am inceput sa realizez cateva lucruri. Defapt, le realizasem de mult, doar ca acum am inceput sa le constientizez. Nu m-a durut niciodata faptul ca ne-am despartit, atat cat m-a durut faptul ca nu am mai vorbit atat de mult cum am facut-o inainte. Defapt, nici nu stiu daca am tinut la tine ca la un iubit, sau.. ca la un prieten. Toate lucrurile astea... imi dau batai de cap. Mi-ar fi placut sa nu stiu toate lucrurile de la ea acum. Probabil te-as privi tot cu aceeiasi ochi... sau poate ca nu. Nici nu stiu. Doar ca, singurul lucru care imi vine acum in minte este faptul ca mi-am amintit de tine cand nu trebuia. Cine stie ce Dumnezeu ar fi fost acum?
Mai stiu ca iar am dat-o in bara: adica... mereu fac asa si nu inteleg de ce. Sau poate ca doar talentul tau de a ma face sa ma simt mereu vinovata ma face sa ma simt aiurea in momentul asta. Anyway... I kinda screwed up all the good things I had in my life. But I can live without them anyway;). I'm glad I realised that now.
Well.. I guess I'll say good night... only for the moment;))... I'm tired... or dizzy:-? who the fuck knows?:))

Sham and Lies

Sunt aproape 2 zile de cand m-am intors de la mare si inca am senzatia aia ca ma simt pe alt taram. S-au schimbat multe si ma gandesc cate lucruri am facut si cate as mai fi avut sa le incerc. M-am intors si cu sentimentul ca nu mai e nimeni langa mine, dar ca ma simt bine in pielea mea.

s-au distrus si relatiile cu fetele si inca nu stiu din vina cui... daca a fost a mea, sau daca a fost a lor, doar ca nu le mai recunosc. Nu mai sunt fetele dinainte si nici eu nu le mai vad cu aceeasi ochi. M-am schimbat mult si eu. Lucrurile pe care mi le-am dorit atat de mult, acum nu mai au nici o valoare. Persoanele la care am tinut cel mai mult in ultimii ani m-au dezamagit si mi-au dat cu piciorul cand aveam mai mare nevoie. Clipele frumoase s-au sters din mintea mea si ma intreb daca lucrurile nu sunt asa cum ar trebui sa fie.

In rest, cred ca marea mi-a adus si al te surprize decat ma asteptam. Ma refer ca mi-am facut si alti prieteni si faptul ca am rezolvat cateva probleme, am fost sarutata de un vechi prieten, am inecat cateva sentimente in mare, am uitat de casa, m-am inteles cu Miha mai bine decat ma asteptam si am facut multe lucruri pe care mi le-am dorit intotdeauna. Deci, cred ca lucrurile nu-s chiar atat de rele acum nu?

Distance between us...

L-am gasit acum cateva zile ravasit si uitat intr-o ghena de gunoi, cu visele spulberate si trist cum n-a fost niciodata. L-am intrebat ce-a patit si apoi m-a privit cu o expresie de catel milog si m-a luat de mana. Am ramas blocati ore in sir intre patru pereti, care ne strangeau si ne frangeau mainile si picioarele si apoi ne-a luat ameteala. Ne-am dat seama ca eram claustrofobi si ramaneam fara aer, dar ne-am privit in ochi si-am simtit amandoi ca suntem in siguranta. Ne-am salvat reciproc de la o moarte lenta si sigura, apoi ne-am dat seama ca peretii ne-au lasat sa ne iubim, si ne-au dat spatiul de care aveam nevoie. Apoi ne-au despartit spatiile si lumina, si mi-am dat seama ca ne-am indepartat mult prea mult, caci bataile inimii lui se aud mult prea departe si din ce in ce mai incet si infundat, iar mie imi dau o senzatie de neputinta.

Gemetele lui se aud si-mi sfasie inima. Eu tresar si incep sa plang, iar el inchide ochii. Eu respir din ce in ce mai greu, el uita tot ce-a fost. Eu ma trezesc in ghena in care l-am cunoscut, el fuge...

A inceput sa-mi fie frica sa adorm pentru ca mi-e fie frica de gandul ca te-as putea visa iar si iar si iar. Poate pentru ca de cateva zile esti mereu prezent in gandul meu. Recunosc ca as vrea sa fii departe acum, dar de fiecare data cand pleci, te intorci repede sa ma chinui. Dar a inceput sa-mi fie dor rau de tine. Si deja te urasc. atat de mult incat te-as strange in brate si apoi ti-as da drumul brusc sa cazi in prapastie si sa nu te mai vad niciodata. Asa suntem noi. Doi magneti care se resping pentru ca suntem la fel si totusi ne atragem pentru ca sunem mult prea diferiti.
Dar nu mai vreau sa-mi plang de mila in nici un caz. As vrea doar sa te mai vad o data inainte sa mor. inainte sa dispar din lumea asta...

Mi-e dor de tine.
Te iubesc.
Te vreau aproape.
Te-as strange in brate.
Te-as saruta.

E o minciuna
Te urasc.

Isi lua gramada de foi scrise si incepu sa urce scarile blocului in viteza. Se opri la o usa alba de lemn si ciocni de doua ori, in speranta ca ii va deschide cineva. Dupa cateva secunde de asteptare la usa se ivi o doamna de varsta a doua, cu parul castaniu pe-alocuri, dar in mare parte alb. O privea cu ochi blanzi si cu un zambet siret, o invita in casa si o intreba motivul acelei vizite.

-Doamna Popescu, mi-ati spus mai de mult ca sunteti profesoara de romana si mi-as dori foarte mult sa ma ajutati cumva.

-Desigur, draga mea! Ce pot sa fac pentru tine?

-Stiti, de mica am avut pasiune pentru citit, acum insa cred ca a venit timpul sa pun in aplicare tot ce am invatat din acele minunate carti. Vedeti dumneavoastra, de ceva timp am inceput sa scriu o poveste asemanatoare cu a mea. Am muncit mult la ea si chiar mi-as dori ca munca aceasta sa fie rasplatita, sa fie citita macar de un om, sa ma simt implinita ca nu am scris-o degeaba.

Se uita in jur si deasupra unui dulap prafuit si plin de bibelouri de prost gust, observa un ceas vechi care indica ora 12:35. O cuprinse panica si se gandi imediat la faptul ca trebuie sa plece la munca, pentru ca lucra pe post de chelnerita la restaurantul din colt.

-Of, s-a facut atat de tarziu... as mai vrea sa pot sta, dar ma tem ca am intarziat la serviciu. Mi-ar face mare placere sa va uitati peste foile acelea.

-Bine draguta, am sa o citesc cu mare placere. Stii ca intotdeauna mi-a placut sa descopar tinere talente si tu esti unul din ele.

Se lasa linistea peste orasul trist si pustiu la orele atat de tarzii ale noptii. Ploua mocaneste si oricum daca ai fi iesit afara te-ai fi udat atat de tare, incat puteai prinde o raceala mult prea rapid. Totusi, pe alocuri se mai zarea cate o lumina la fereastra unui bloc ca o cutie de chibrituri, murdar si vechi, cu varul dezlipit alocuri de pe perete. Intr-un subsol gol si mucegait traia singura o fata de vreo 10-11 ani, care se ascunsese acolo de cand fugise de la casa de copii. Locatarii isi facusera mila de ea pentru ca era mica si firava si parea cuminte si ii mai duceau din cand in cand ceva de mancare, blestemand acei oameni care lasasera minunatia aia de fata la un orfelinat. Era mititica de statura si cu o frumusete sclipitoare, era agera, incredibil de desteapta si pe de-asupra foarte simtita. Spre deosebire de ceilalti copii, era mai retrasa caci traise singura si nu prea avea prieteni, cei de varsta ei avand preocupari de a se uita la televizor si a se juca pe calculator, lucruri pe care ea nu pusese niciodata mana in mizera ei viata.

Fugise de la orfelinat pentru ca ceilalti copii radeau de ea si o numeau "soarece de biblioteca", pentru ca lumea ei fusese si va fi intotdeauna cartea, pentru ca citind isi creea un univers al ei, ceva ce viata nu ar mai fi putut sa-i ia. Invatase sa citeasca pe la 5 ani, o invatase singura prietena pe care o avusese de cand se stia. Era cu vreo 6 ani mai mare ca ea si o invatase multe lucruri cum ar fi sa scrie, sa deseneze si cel mai minunat lucru pe lumea aceasta, universul cartii. Cand fugi din locul acela groaznic, isi lua cu ea o duzina de carti si porni pe drumul acela numit "viata" fara sa se mai uite niciodata inapoi. Ce-i drept, acele carti nu i-au ajuns mai mult de 2 saptamani, acum este nevoita sa imprumute de la "tanti cu parul roscat de la 1" sa-i mai aduca niste carti bune, pentru ca doamna aceea avea o biblioteca impresionanta, insa pana va reusi sa termine tot ce are este doar o problema de timp.

***

Ajunsese si momentul in care termina si ultima biblioteca din bloc, timp in care implinise 15 ani, 4 ani plini de imagini, plin de frumusete si culoare in universul ei paralel. Daca avea sa citeasca, atunci avea tot ce isi dorea de la viata, caci nici mancarea, nici apa, niciun alt lucru nu ii ofereau atat de multa satisfactie. Pe la varsta de 16 ani incepuse sa isi contureze in minte propriile povesti, propriile idei incepeau sa prinda viata si forma, cerneala incepu sa se contureze si stiloul sa zgarie foile din ce in ce mai mult. Incepuse sa isi scrie propria viata, acea viata incredibil de trista pe care o traise timp de atatia ani. Ajunsese sa umple atatea pagini si sa redea atat de bine scena cu scena, incat parea ca totul este un film care se desfasoara sub ochii tai, sub ochii nostri acum. Isi finaliza manuscrisul pe cand avea 17 ani si il pusese undeva peste comodele vechi si roase de catelusa Lala, pe care i le daruise parca Nea' Titi ca sa mai aiba pe ce sa-si puna lucrurile, apoi se aseza la o masa si incepu sa se gandeasca serios la ce ar putea face mai departe, gandindu-se ca oricum poate nu va ajunge sa fie citita vreo data la fel ca Shakespeare sau Eminescu sau de ce nu Sadoveanu? Se intrista si apoi trase aer in piept, se pieptana si isi croi drum printre zecile de lucruri lasate de diferiti oameni, lucruri care ii incomodau in case si pe care nu voiau sa le arunce....

de cate ori de ce?

spune de cate ori ai vrut sa-mi spui ca ma iubesti si n-ai putut? Spune-mi de cate ori ti-ai muscat limba ca sa treci pe langa mine fara sa-mi oferi niciun zambet, nimic? De cate ori ai fi vrut sa ma prinzi de mana si totusi ai fost mult prea orgolios si rece ca sa o faci? De ce? De ce atat de multe orgolii cand singurule lucruri bune pe care le mai aveam de la tine erau parfumul si catifeaua mainilor tale? Si poate acum e prea tarziu sa ne mai vedem, sa ne mai vorbim, sa ne mai purtam ca si cum ne-am cunoaste. Dar eu tin la tine si tu o stii doar la momente de betie, dar eu nu mai sunt sigura cand sunt treaza sau ametita caci e la fel oricum, e la fel de rau.

Ciudat e ca inca nu pot sa trec pe langa tine fara sa-ti zambesc si totusi as urla cat de mult te iubesc pe toate holurile ca sa auda orisicine, sa auzi tu, insa azi vorbele nu-mi sunt decat sunete guturale scoase cu durere si chin din suflet. poate e prea mult... dar nu vreau sa-mi mai aduc aminte acum ca traiesc si respir fara tine...

iar acum, atat mai am de la tine...

tacere...

Cred ca pentru inceput, ar trebui sa ma prezint. Ma cheama Anda, sunt din Roman si sunt in clasa a 9a. Nu-mi place sa ma prezint, poate pentru ca intotdeauna as fi vrut sa-si faca altii o parere despre mine. Pacat ca nu toti si-o formeaza pe cea buna. Dar revenind. Am decis sa-mi fac pagina pe blogger pentru ca 360-ul e deja mult prea ponosit si mult prea batran pentru mine. Sau poate am imbatranit doar eu. Anyway..:D. I hope it will be a new beggining.