luni, 17 noiembrie 2008

Spereanta moare ultima...



Da-mi un motiv sa fiu bucuroasa ca exist. Si nu, nu-s emo sau chestii de genul asta. Vorbesc serios. Habar n-am de ce, cum sau orice alta intrebare retorica si stupida vrei tu sa pui acum. Sunt prinsa intre sentimentul de dezamagire si un somn ce nu mai dispare de cateva luni.
Well.
Vorbind de somn, m-am saturat sa visez. Si iar nu sunt emo, vorbesc foarte serios.
As prefera sa nu mai adorm decat sa am din nou aceleasi vise sadice, care prevestesc moartea. Nu ca as fi o clarvazatoare sau sa am macar vreo abilitate de a vedea ce ar putea fi in viitor si sa cred in ele, dar de fiecare data ma inspaimant tot mai tare. Ciudat este ca ma trezesc si mai obosita decat m-am culcat si asta ma face sa fiu foaaarte irascibila si sa dorm in orele de mate.
Ma bate gandul sa scriu pentru tinere condeie. Stiu ca as putea si ca poate ar iesi ceva, dar lenea e prea mare. Sau poate nu am destula incredere in mine. Ciudat e ca pentru a scrie, mereu am avut nevoia de un impuls sau de o stare depresiva si nu am acum dispozitia necesara.
sunt nauca de cap si as vrea sa fug cumva de tot orasul asta atat de mic, unde zvonurile circula mai repede ca in monitorul oficial. Vreau doar sa fie iar vara si cald, sa nu fi inceput inca anul asta scoalar (as schimba muuuuuulte), dar din pacate nu pot face nimic si trebuie sa merg mai departe.
Poate ma prinde un vis de vreo luna si 10 zile pana la vacanta si sa nu ma mai trezesc... dar cum spuneam. speranta moare ultima.

Niciun comentariu: