Isi lua gramada de foi scrise si incepu sa urce scarile blocului in viteza. Se opri la o usa alba de lemn si ciocni de doua ori, in speranta ca ii va deschide cineva. Dupa cateva secunde de asteptare la usa se ivi o doamna de varsta a doua, cu parul castaniu pe-alocuri, dar in mare parte alb. O privea cu ochi blanzi si cu un zambet siret, o invita in casa si o intreba motivul acelei vizite.

-Doamna Popescu, mi-ati spus mai de mult ca sunteti profesoara de romana si mi-as dori foarte mult sa ma ajutati cumva.

-Desigur, draga mea! Ce pot sa fac pentru tine?

-Stiti, de mica am avut pasiune pentru citit, acum insa cred ca a venit timpul sa pun in aplicare tot ce am invatat din acele minunate carti. Vedeti dumneavoastra, de ceva timp am inceput sa scriu o poveste asemanatoare cu a mea. Am muncit mult la ea si chiar mi-as dori ca munca aceasta sa fie rasplatita, sa fie citita macar de un om, sa ma simt implinita ca nu am scris-o degeaba.

Se uita in jur si deasupra unui dulap prafuit si plin de bibelouri de prost gust, observa un ceas vechi care indica ora 12:35. O cuprinse panica si se gandi imediat la faptul ca trebuie sa plece la munca, pentru ca lucra pe post de chelnerita la restaurantul din colt.

-Of, s-a facut atat de tarziu... as mai vrea sa pot sta, dar ma tem ca am intarziat la serviciu. Mi-ar face mare placere sa va uitati peste foile acelea.

-Bine draguta, am sa o citesc cu mare placere. Stii ca intotdeauna mi-a placut sa descopar tinere talente si tu esti unul din ele.