L-am gasit acum cateva zile ravasit si uitat intr-o ghena de gunoi, cu visele spulberate si trist cum n-a fost niciodata. L-am intrebat ce-a patit si apoi m-a privit cu o expresie de catel milog si m-a luat de mana. Am ramas blocati ore in sir intre patru pereti, care ne strangeau si ne frangeau mainile si picioarele si apoi ne-a luat ameteala. Ne-am dat seama ca eram claustrofobi si ramaneam fara aer, dar ne-am privit in ochi si-am simtit amandoi ca suntem in siguranta. Ne-am salvat reciproc de la o moarte lenta si sigura, apoi ne-am dat seama ca peretii ne-au lasat sa ne iubim, si ne-au dat spatiul de care aveam nevoie. Apoi ne-au despartit spatiile si lumina, si mi-am dat seama ca ne-am indepartat mult prea mult, caci bataile inimii lui se aud mult prea departe si din ce in ce mai incet si infundat, iar mie imi dau o senzatie de neputinta.
Gemetele lui se aud si-mi sfasie inima. Eu tresar si incep sa plang, iar el inchide ochii. Eu respir din ce in ce mai greu, el uita tot ce-a fost. Eu ma trezesc in ghena in care l-am cunoscut, el fuge...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu