Nu m-am simtit niciodata foare apropiata de Bijghir, asa cum nu m-am simtit foarte apropiata de mamaia si de credintele ei, sau de tataia. Nu imi placea sa ma duc acolo si sa stau prea mult deoarece era mamaia care ma punea sa ma rog minute in sir, momente in care sincer imi doream foare mult sa dorm. Ma punea sa merg si la biserica si asta ma scotea din minti, dar eram prea mica sa comentez. Avea propriile reguli (si inca le are) si e un pic mai rigida. Nu-si arata niciodata sentimenele si ma priveste tot ca pe un copil.
Tataia, era altfel. In ciuda faptului ca nu-mi placea sa merg la el pentru ca se plangea mereu ca "Mor, mor", il iubeam pentru ca ma lua intotdeauna cu el la magazin si-mi dadea bomboane sau suc si la randul lui ma iubea pentru ca eram cea mai mica din nepoti. Mergeam cu el de brat si il ajutam sa se sprijine (avea probleme cu picioarele). El se oprea la barul ala unde mirosea tot timpul a tigara si unde aveau sa ma cunoasca toti mosnegii betivani ai satului. Stateam cuminte si il asteptam pana cumpara ce avea de luat, apoi ne intorceam agale la casa.
Avea o pasiune nebuna pentru pisici (si animale in general) si era mereu inconjurat de vreo 2-3 mate care stateau cu el pe pat.
Apoi, am crescut. Mi-a scazut interesul pentru bunici si am incetat sa merg pe la ei. Defapt... faptul ca tataia era mai mereu bolnav nu ma facea sa ma simt prea bine, pentru ca nu-mi placea sa-l vad in starea aia. Mereu plangea ca ne vedea pe acolo si la vremea aia nu intelegeam de ce.
Era o fire vesela si mereu pus pe sotii... ma surprindea taria lui de caracter atunci cand era la un pas de moarte. Inca visa la "fetite" si mereu ne facea sa radem.
Dar vara asta s-a intamplat ceva mult prea rau. Habar n-aveam cat sa mai tina, dar suferea si faptul ca se chinuia atat imi rupea inima. Il vedeam cum se chinuie (in ultima zi) si cum ne privea pe toti. Atunci cred ca am inteles cu adevarat de ce plangea cand eram toti. Stia ca o sa ajunga la ziua in care i se va intampla asta.
Si s-a intamplat. Data, 23 august 2008, ora 12 noaptea. Si am sa-mi aduc aminte toata viata de ziua aia. Am sa-mi aduc aminte de "Overcome" si de cat am plans.
De-atunci... am realizat ca il iubeam mult de tot. Am realizat ca in sufletul meu a ramas un loc pustiu si ca el n-o sa se mai umple niciodata. De-atunci nu mai este zi in care sa nu ma gandesc la el. Acum am realizat ca e pustiu pe la ei. Si ca mi-e dor de el chiar daca ar fi stat in pat. Mi-e pur si simplu dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu