In jurul meu e liniste. Nimic nu se aude, nimic nu mai patrunde prin peretii albi si goi ai sufletului meu. Nu se aude nimic. Nici un clinchet, nici un glas care sa-mi faca trupul sa pulseze. Poate nici n-am nevoie. Atata timp cat in mine nu se da nici macar o lupta, n-am nevoie de nimic care sa ma trezeasca la viata. E tacere in capul meu, dar inima tipa, sunetele pe care le scoate ma sperie. Dar nimeni nu o aude. Nimeni nu aude cum se lupta cu teama, cu frustrarea, cu sentimentele astea de ura si dragoste ucisa. Dar in definitiv, de ce sa o auda? Ca sa devina mai slaba? Doar frustrarea o intareste acum. Impulsurile si tristetea vin de la ea.
Tu nu stii nimic. Nu stii cine sunt, cine vreau sa fiu. Ti-as spune unde vreau sa ajung daca as sti asta. Dar n-o stiu. Nu stiu cine mi-as dori sa fiu, nu stiu sa inteleg urletele inimii mele. Ea imi spune ca vrea sa ajung undeva. Spune tu, nebuno, unde vrei sa ma duci? Spre ce continent? Ce lume crezi tu ca ar fi mai buna?
Dar tu, bucata de carne? Ce stii tu despre mine? Tu esti in inauntrul meu si faci sangele sa pulseze in gol. Atat. De ce sa am nevoia sa te ascult? De ce-mi vorbesti? Si macar de ai spune ceva coerent... dar tu nu, tu soptesti doar lucruri pe care nu le mai inteleg: dragoste, mirare, fericire... astea sunt cuvintele pe care ma pui sa le aranjez ca intr-un puzzle. Dar tu chiar nu vezi? Capetele lor nu se mai potrivesc de mult. De ce incerci in zadar sa ma faci sa le lipsesc daca nici macar tu nu le intelegi logica.
Lasa-ma draga inima sa privesc lumea cu alte organe. Lasa-mi creierul sa gandeasca singur, nu te mai implica direct pentru ca tu doar distrugi totul. Iesi din mine si varsa-ti amaraciunea in altii, caci duhul rau ce-a patruns in tine te-a innegrit, te-a pustiit atat de tare incat nici macar tu nu te mai recunosti. Lasa sentimentele astea meschine, care te fac sa putrezesti, sa iasa afara. Iar daca nu reusesti tu, macar lasa-mi sufletul sa iasa din stransoarea lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu