Cand am inceput sa scriu aveam cam 12 ani si eram nemultumita cu viata mea in general. Eram un adolescent depresiv si fara chef de viata sau invatat, asa ca preferam sa dau vina pe ceilalti ca imi fac viata un calvar and so on. Eram si dependenta de
www.harrypotter.as.ro (pentru ca asa era atunci) si nu aveam viata sociala absolut deloc. Ma simteam mai bine cu prietenii de pe net (care erau destul de multi) si pe care nu i-am vazut niciodata, decat cu cei pe care ii vedeam in fiecare zi. Adolescent depresiv cum eram, imi treceau prin minte o gramada de texte si lucruri pe care le-as fi spus altora dar n-aveam destul tupeu, asa ca am inceput sa-mi creez pagina de 360. La inceput am inceput sa scriu bloguri scurte, care-mi solicitau multa munca intelectuala, dar apoi cuvintele au inceput sa curga de la sine si... ma simteam mandra cumva de ce faceam. Simteam ca pentru prima data fac ce-mi place si ce simt, si observam ca munca mea era intr-un fel apreciata si asta ma facea sa ma simt foarte bine. Ajunsesem sa iubesc ceea ce fac, si cei 4000 de vizitatori ai paginii ma faceau sa ma simt valoroasa cumva, caci pentru prima data ma apreciau pentru ce faceam, ce eram. Ajunsesem sa scriu pentru ei, si o faceam destul de bine. Aveam si orgoliu si ma simteam bine pe pagina pana cand mi-am dat seama cumva ca a fost invadata de alti copii emo, altii care erau depresivi si fara chef de viata pentru ca voiau, pentru ca le facea placere sa planga, nu pentru ca aveau nevoie.
Incepusem sa renunt la pagina, pana m-am mutat pe celalalt id. Aveam sa schimb cu totul stilul, sa nu mai repet aceleasi greseli. Dar totusi ceva lipsea, da, lipsea pentru ca incepusem sa uit cu totul mesajul a ceea ce scriam si intr-un final am descoperit ca mi-a disparut cu totul cheful si talentul.
Clasa a 9a m-a dezamagit, m-a facut sa-mi pierd tot interesul pentru ce eram, ce voiam sa fiu. M-a facut sa renunt la vise si la toate lucrurile acelea pe care le consideram importante. Apoi s-a intamplat ceva cu totul minunat. Am inceput sa am iar incredere in mine. Am inceput sa scriu iar. Poate pentru ca mi-era dor. Poate ca aveam nevoie de cineva sau ceva care sa asculte, dar fara sa vorbeasca. Aveam nevoie de ceva care sa-mi aduca aminte ca eu inca exist. Ca cea care eram acum cativa ani nu mai e aceeasi, dar ca talentul i-a ramas.
Mi s-a schimbat si mentalitatea. Inainte scriam pentru ceilalti. Incercam sa fiu mai buna decat altii, dar nu stiam sa ma apreciez asa cum trebuie. Acum scriu pentru mine. Scriu pentru ca imi place, pentru ca vreau si pentru ca vreau sa-mi aduc aminte de cine eram. Vreau sa fiu acelasi copil, dar sa fac lucruri pentru mine, nu pentru altii...
