Alte dorinte...

           Asa cum m-am obisnuit, in fiecare an am inceput sa scriu lucruri care mi s-au intamplat in anul ce e aproape pe trecute, si lucruri care mi-as dori sa se intample in anul viitor. Pot sa spun ca anul 2012 a fost cu impliniri, cu fericire, cu momente de neuitat, dar a fost si un an plin de boala, cu suferinte, peste care  vreau sa trec cu siguranta.
           Pot spune ca s-au indeplinit cam toate dorintele pe care mi le-am pus anul trecut. Nu m-as fi asteptat sa-l vad pe Razvan, nu m-as fi asteptat sa fiu cu Marius, dar lucrurile au luat intorsatura ciudata. Am intrat si la buget, cu facultatea a mers destul de bine, cu familia destul de bine...
           Acum e cazul sa-mi pun dorintele pentru 2013:
-sa raman la buget;
-sa iau toate examenele (din prima);
-ai mei sa se inteleaga mai bine;
-sa am o relatie lunga cu Marius (si frumoasa, fara probleme);
-sa ma inteleg cu Alina;
-sa iasa reusita nunta lui Vlad si a Roxanei;
-sa am mai multi bani;
-fara accidente cu masina;
-sa nu mai am momente depresive;
-sa fiu fericita;
-sa am mai multa putere de concentrare.
In rest, toate vor veni de la sine... Happy new year!

A mai trecut un an. Atat de simplu, de sec, a mai trecut un an la fel de repede ca si ceilalti 18. Recunosc, nu a fost usor. Am trecut prin mult prea multe, am facut lucruri pe care nu am crezut vreo data ca am sa le fac. Am trecut prin o gramada de examene, am invatat, am suferit, am trecut peste. Anul 2012 vreau sa-mi aduca multe lucruri. Anul 2012 vreau sa fie special, deci am o serie de dorinte:

-Sa iau cu bine examenele;

-Sa raman la buget;

-Sa am o relatie de lunga durata cu o persoana SINCERA care sa ma faca fericita;

-Sa castig ceva;

-Sa il revad pe Razvan;

-Sa ma inteleg bine cu toti oamenii;

-Sa fac lucruri pe care nu le-am facut pana acum;

-Sa am mereu langa mine familia, si sa fie toti sanatosi;

-Sa fiu sanatoasa si sa scap de problemele pe care le am acum;

-Sa fiu o soferita mai buna decat sunt acum, fara sa am incidente;

-Sa am masinuta mea;

-Sa fiu mai fericita;

-Sa ajut cat mai multi oameni;

Cam astea imi sunt dorintele... restul nu mai conteaza.:)

Tacere...

In jurul meu e liniste. Nimic nu se aude, nimic nu mai patrunde prin peretii albi si goi ai sufletului meu. Nu se aude nimic. Nici un clinchet, nici un glas care sa-mi faca trupul sa pulseze. Poate nici n-am nevoie. Atata timp cat in mine nu se da nici macar o lupta, n-am nevoie de nimic care sa ma trezeasca la viata. E tacere in capul meu, dar inima tipa, sunetele pe care le scoate ma sperie. Dar nimeni nu o aude. Nimeni nu aude cum se lupta cu teama, cu frustrarea, cu sentimentele astea de ura si dragoste ucisa. Dar in definitiv, de ce sa o auda? Ca sa devina mai slaba? Doar frustrarea o intareste acum. Impulsurile si tristetea vin de la ea.

Tu nu stii nimic. Nu stii cine sunt, cine vreau sa fiu. Ti-as spune unde vreau sa ajung daca as sti asta. Dar n-o stiu. Nu stiu cine mi-as dori sa fiu, nu stiu sa inteleg urletele inimii mele. Ea imi spune ca vrea sa ajung undeva. Spune tu, nebuno, unde vrei sa ma duci? Spre ce continent? Ce lume crezi tu ca ar fi mai buna?

Dar tu, bucata de carne? Ce stii tu despre mine? Tu esti in inauntrul meu si faci sangele sa pulseze in gol. Atat. De ce sa am nevoia sa te ascult? De ce-mi vorbesti? Si macar de ai spune ceva coerent... dar tu nu, tu soptesti doar lucruri pe care nu le mai inteleg: dragoste, mirare, fericire... astea sunt cuvintele pe care ma pui sa le aranjez ca intr-un puzzle. Dar tu chiar nu vezi? Capetele lor nu se mai potrivesc de mult. De ce incerci in zadar sa ma faci sa le lipsesc daca nici macar tu nu le intelegi logica.

Lasa-ma draga inima sa privesc lumea cu alte organe. Lasa-mi creierul sa gandeasca singur, nu te mai implica direct pentru ca tu doar distrugi totul. Iesi din mine si varsa-ti amaraciunea in altii, caci duhul rau ce-a patruns in tine te-a innegrit, te-a pustiit atat de tare incat nici macar tu nu te mai recunosti. Lasa sentimentele astea meschine, care te fac sa putrezesti, sa iasa afara. Iar daca nu reusesti tu, macar lasa-mi sufletul sa iasa din stransoarea lor.

Un an nou...

Aş vrea să ştiu cum să încep acest blog. A trecut o grămadă de timp de când nu am mai scris aici şi nici măcar nu ştiu ce aş putea spune. Anul acesta a trecut într-o clipită. A fost mai bun ca celălalt? A fost mai rău? Habar n-am. Ideea e că anul trecut mi-am dorit anumite chestii şi o mare parte din ele s-au îndeplinit. Dar ce fac cu cele care nu s-au îndeplinit? Cu cele care au rămas doar nişte vorbe goale postate pe un site ciudat? Ce să fac? Să mi le pun iar şi sa ma rog să se îndeplinească? Habar n-am...
Dacă ar fi să descriu anul acesta într-un singur cuvânt, l-aş numi simplu: "scurt", pentru că aşa mi s-a părut. A mai fost şi trist, anost, dar aceste lucruri nu sunt predominante. Dacă e să le iau la rand, anul acesta am făcut o grămadă de greşeli, am pierdut o grămadă de prieteni, dar am avut puterea de fiecare dată să ma ridic şi să o iau de la capăt. Cred că a fost o lecţie pe care am invăţat-o pe propria-mi piele, pe care poate mi-am crestat-o adânc in suflet: totul e trecător, nimeni şi nimic nu e indispensabil. Am învăţat că in viaţă tu îţi eşti cel mai bun prieten, că in viaţa ta, doar tu contezi.
Dar am făcut şi lucruri bune... am fost 4 luni fericită cu Costin, bucurându-mă pe bune de momentele alea, am făcut dansuri, am vizitat o grămadă de locuri, m-am hotărât unde dau, am invăţat să nu-mi mai pese, am învăţat mai bine, mi-am descoperit prietenii adevăraţi şi am inceput să-i resping pe ceilalti...
Acum urmează seria de dorinţe pe 2011:
Îmi doresc să iau carnetul şi să fiu o şoferiţă bună;
Să iau cu bine bac-ul;
Să iau admiterea la medicină;
Să intru la fără taxă;
Să am o colegă de cameră bună;
Să fac ceva nebunesc;
Să nu existe persoane cu care să mă mai cert;
Să fiu înconjurată de oameni care mă iubesc;
Să îmi trimită Răzvan mailurile pe care mi le-a promis;
Să ajung la concertul Take that;
Să fiu cu o persoană specială care să ţina la mine cu adevărat (şi eu la el);
Să mă indragostesc şi să am o relaţie specială;
Să fiu mai puţin egoistă;
Familia mea şi toţi cei pe care îi iubesc să fie sănătoşi;
De ziua mea să fie toată lumea pe care o iubesc;
Să invăţ lucruri noi;
Să fiu fericită;
Cam atât îmi doresc...
La anul am să mă întorc să văd daca s-au îndeplinit. Până atunci mai vorbim...

X_X

Imi lipsesti. Asa va incepe blogul asta. Orasul pare trist si gol fara tine, inca ma intreb de ce. SUnt o mie de locuri in care mi-ar placea sa ajung. Dar cu tine, cu tine si cu nimeni altcineva. Uneori pare ciudat caci sunt o mie de locuri unde am fost si mi-ar mai placea sa ajung. Dar sunt tot atat de multe locuri in care n-am fost si tocmai alea imi amintesc de tine. M-as intoarce la ce-a fost. As da orice sa mai stau o singura data pe o banca, cu tine langa.
A trecut atata timp si totusi pare ca ieri, pare ca nimic nu s-a schimbat. Ultima imbratisare, ultima privire, ultimul sarut pe obraz... toate astea par departe, dar nu atat de departe incat sa le uit. Habar n-am de ce, dar esti singurul om pe care mi-ar placea sa-l am aici, acum. Singurul om care mi-ar fi placut sa fie azi cu mine in rockoteca. De ce? Pentru ca fiecare melodie care-mi rasuna acum in minte (sau care urla mai bine spus) imi aduce aminte de vremurile in care eram doar noi doi si atat, plimbandu-ne pe strazile cu praf...
Stiu ca nu e Ok sa-mi fie dor de tine, pentru ca are cine sa-ti duca dorul. Dar mi-e dor de tine, mult. SI incepe sa ma apuce disperarea. X_X

E a treia oara cand sterg inceputul. Intotdeauna inceputul mi se pare cel mai greu.
-De ce?
-Nu stiu.
Sunt in pat si scriu. Parca ma vad prin monitor ca intr-o oglinda. Sunt lipsita de expresie si de orice fel de ganduri. Ma mai uit din cand in cand la taste ca sa nu gresesc. Mai schimb melodia, incerc sa o gasesc pe aia cat mai lenta. Mi-ar placea sa ascult Supergirl la nesfarsit. Cu toate ca nu mai inseamna nimic, piesa asta in trecut era totul. E amuzant, e foarte amuzant ca nu mai inseamna nimic, e atat de amuzant incat nici nu pot sa ma fortez sa zambesc.
Nu stiu de ce as avea nevoie sa ma faca sa ma simt mai bine de atat. Stiu doar ca starea asta in care sunt nu trece. Mi-ar placea sa vorbesc cu Razvan sau cu Mihaela de alta data. In ciuda a tot ce s-a intamplat mi-e dor de ei. E prea liniste in lista de mess si prea gol grupul best friends fara ei. Zau ca n-as vrea sa se termine asa. Dar vreau sa-i vad fericiti. Trebuie sa incerc sa fiu mai putin egoista si sa ma gandesc la ei.
Am nevoie de ceva de baut. Nu sunt sigura ca m-ar face sa ma simt mai bine, dar cel putin nu as mai fi chiar asa de... goala. O inteleg pe Elena, dar n-o sustin. Alcoolul dauneaza mai mult decat trebuie, asta daca e baut in exces. Pai, exces inseamna o betie. O betie inseamna multe lucruri rele si dureri de cap. I can handle it. Give me some vodka. Glumeam. Nu-s alcoolica, nu beau decat in locuri unde nu-s prietenii mei. Ma simt maxim de protejata. N-am alcool, n-am chef; daca n-am chef, n-am tupeu; and so on. Lantul poate ajunge departe. In fine. Straight face se duce la culcare. Asta daca nu vrea sa se culce iar la 5. :-?

Uneori vorbesc singura. Mi se pune o greutate pe corzile vocale si imi vine sa tip. Imi vine sa spun cuvinte pe care in mod sigur nu le-as spune cuiva in fata. Nu as spune: "imi pare rau, am gresit, te iubesc". Dar simt toate astea. Le simt de parca ar musca din mine. E o durere de-aia constanta, o durere care ai vrea sa-ti treaca cu morfina.
Cel mai mult ma doare ca ma tradez pe mine. De fiecare data as vrea sa fim numai noi doi. Sa fim iar prinsi intr-o imbratisare de-aia trista, ca de ramas bun. O imbratisare in care fetele noastre parca-s lipite, iar tu imi soptesti la ureche sa am grija de mine. Daca ar fi sa te mai tin o data in brate, as vrea sa dispara lumea. Sa fim asa, noi, intr-o lume goala. Intr-o seara de ianuarie. Sa nu mai simtim frigul si nici tremurul. As mai vrea sa ma saruti pe obraz. Nu, nu vreau un sarut adevarat. As fi egoista sa ti-l cer. Vreau doar sa-ti simt respiratia langa gatul meu.
Imi e dor de tine, de prietenul meu. Cel cu care impartaseam vise, ganduri si amintiri. As vrea sa fie ca acum un an.

I will follow you into the dark...

[If there's no one beside you When your soul embarks Then I'll follow you into the dark]

Mai sunt cateva zile si ma paraseste. El, omul care a fost mereu langa mine, la bine si la greu. Omul care m-a facut mereu sa zambesc, cel care a stiut sa ma accepte asa cum sunt. Cel care mi-a luat apararea cand ceilalti erau impotriva mea, care m-a scuturat bine atunci cand greseam. Cel care nu m-a lasat niciodata sa ma plictisesc in prezenta lui, care a stiut mereu sa ma faca sa ma simt mai bine. El, omul care putea sa-mi zica orice fara sa ma supar, cu care m-am batut mereu si caruia i-am bagat degetele in coaste. Cel cu care am impartiasit ganduri, sentimente, imbratisari si cele mai mai frumoase amintiri, cel care stia mereu cum sa tina mana cand il luam de brat. Cel care a ascultat intotdeauna muzica buna, si care imi canta la chitara in parc si-n fata blocului, cel care a vazut in mine mai mult decat un fund si doua tzatze, cel care m-a vazut cu adevarat.

Acusi pleaca. Viata mea nu va mai fi la fel, asta e sigur. Zambetele mele vor fi incomplete fara el. Voi ramane cu un gol imens, o gaura pe care nu o va umple nimeni, mult timp. II voi vedea chipul doar printr-o fereastra amarata, dar nu-i voi mai simti niciodata atingerea, nu-l voi mai imbratisa. Si oricat de greu mi-ar fi, n-am sa-i pot spune niciodata cat de greu si dor imi va fi, nu va sti niciodata ce-am simtit.

Pentru noi vorba ca "un baiat si o fata nu pot fi prieteni, pentru ca ei se vor indragosti la un momentdat" e doar un mit. E ceva peste care noi am trecut cu brio. Cu toate astea, intotdeauna voi simti ceva special pentru el.

Iti urez o viata buna, prietene. Iti doresc sa ai parte de toata fericirea pe care n-ai gasit-o in Romania. Iti doresc... tot binele. Sper, doar, sa nu ma uiti. Pentru ca eu cu siguranta n-am s-o fac. Ai grija de tine, dude...

:(

22 de ore si 30 minute

Mi-ar placea sa scriu un blog acum, care sa poata descrie ce simt. Simt liniste, emotii, tristete, bucurie, moleseala, somn... Mi-ar placea sa scriu un blog despre incheierea anului. Dar nu stiu ce sa spun. Ca a fost bine? Ca a fost rau? Sau ca a trecut intr-o clipita. Stiu doar ca am mai crescut. Ca nu mai sunt la fel si ca mi-ar placea sa fiu mai buna decat am fost anul asta. Mi-ar fi placut si sa nu gresesc atat de mult cum am facut-o pana acum. Mi-ar fi placut sa nu ma lovesc cu capul de acelasi zid de atat de multe ori, sa nu fi ascultat de atatea ori vorbe in vant. Mi-ar fi placut sa ascult mai mult de ai mei si sa nu ma fi certat atat de mult cu vlad. Mi-ar fi placut sa-mi fi incurajat prietenii mai mult, sa-i fi tinut mai mult langa mine. Toate aceste lucruri, mi le-as fi dorit sa nu le fac anul acesta. Dar le-am facut... si am invatat din ele. Mai mult sau mai putin, dar am invatat.

Pentru anul 2010 am o serie de dorinte:

-Sa gasesc pe cineva care sa ma inteleaga, sa fie compatibil cu mine;

-Sa invat mai bine;

-Sa am aproape toti oamenii pe care ii iubesc;

-Sa fim sanatosi, atat eu cat si familia mea;

-Sa ma hotarasc unde dau la anu';

-Sa ma implic mai mult in afacerea alor mei;

-Sa nu-i mai las pe altii sa ma raneasca;

-Sa nu mai pun tot la suflet;

-Sa nu mai fiu egoista;

-Sa fiu mai sigura pe mine;

-Sa castig un premiu;

-Sa castig banul din colacul familiei;

-Sa fac ceva nebunesc;

-Sa fiu mai ordonata;

-Sa uit;

Astea sunt dorintele mele. La anu' pe vremea asta am sa le recitesc sa vad daca s-au indeplinit. Noapte buna (nu spun inca la multi ani)!

Emoticoane

E tarziu, iar. Am in mine o gramada de energie si nu stiu ce sa fac cu ea. Imi vine sa sar, sa dansez, sa alerg si nu pricep de ce o consum tocmai cu tastatul. Adica, m-am saturat ca toate emotiile mele sa fie transformate in impulsuri pentru calculator. M-am saturat sa rad doar cu ajutorul emoatelor si sa ma ascund sub un nume fals, vreau sa fiu Anda si atat. Vreau sa pot spune oamenilor ce simt si sa nu astept sa pun emotul cu :x in loc de Te Iubesc. Mi-ar placea sa strang oamenii in brate fara sa pun >:D<> ar trebui sa dispara cu desavarsire. Nu numai ca pe mess nu simti rusinea, dar ajungi sa nu o mai simti deloc.
Ce e trist, e ca in curand chiar toate sentimentele ni le vom exprima pe mess. Ce e si mai trist, e ca asta e lumea in care traim si din pacate asa vor trai copiii nostri.

Decembrie

A venit iarna. E frig si ninge. Ninge in sufletul meu si pe langa. Si pojghita asta de gheata nu se mai topeste de atata timp, flama ce ardea cu atata putere s-a stins si a lasat in urma doar vant. Vant si viscol deopotriva. Si iarna din suflet ma face sa ma simt bine. Ninge cu fulgi mari si zapada nu mai e de mult virgina. Sunt atatia oameni care o calca. Atatia oameni care lasa urme de pasi si forme de ingeri.
Dar oare va mai fi cineva care sa topeasca aceasta zapada?
Oare va mai veni primavara in sufletul meu?
Poate nu,
Poate da.
Va urma.

Sensation-al

E aproape ora 3 si inca nu m-am culcat. Sunt proaspat venita din 'megadiscoteca' Sensation. Sunt obosita si in urechi imi suna niste melodii cretine fara nici un fel de versuri. Corpul meu inca trepideaza si nu stiu de ce inca mai vrea sa se miste pe acelasi ritm obositor si prea putin dansabil. Picioarele imi ard, si ma simt de parca as fi mers pe jos o saptamana fara incetare. Corzile vocale imi spun: "fata, ai urlat prea mult azi, facem greva! nu mai muncim vreo 3 zile de-acum inainte., ca sa suferi si tu, nu numai noi." Am sa le las sa se odihneasca un pic, si-asa n-am cu cine vorbi la ora asta.

Simt in nari miros de fum si stiu ca va ramane ceva timp in haine si in piele. Daca inchid ochii vad aceleasi fete. Cu toate ca pe majoritatea nu-i cunosteam, unii din acei oameni lipsiti de inhibitii si de stres, mi-au ramas in minte. Unii cu zambete si priviri fugare, altii cu miscari prea ciudate, iar altii... mi-au ramas in minte pur si simplu.

SI vorbind de simplu, Smiley a facut senzatie. E superb omul, pe bune. Are ochi jucausi si zambeste mereu (poate fals, poate pentru ca a fost platit pentru asta), dar e frumos si strengar. Lassaria in schimb m-a facut sa urasc in seara asta house-ul. Daca au fost maxim 3 melodii care sa aiba versuri... si.. minimal-ul ala te facea sa-ti doresti sa te dai cu capul de masa. Mai mult decat atat, te facea sa te gandesti ca mai bine stateai acasa si cineva iti batea cu ceva in cap, ore intregi. Efectul asta l-a avut muzica asta asupra mea. M-a facut sa tampesc. Parca m-a drogat, pur si simplu, altfel nu-mi explic de ce naiba ma simt asa.

Mai era si imbulzeala. Erau multi frate, am fi putut sta suprapusi. Insa, e mai cul sa ne dam in spectacol cu Smiley si Lasarria decat sa le asiguram cretinilor care au PLATIT, un spatiu cat de cat marisor in care sa-ti misti o mana, un picior, ceva.

Plus de asta, ca sa-mi fie seara transformata si mai mult in cosmar, am realizat ca impulsurile sunt mai puternice decat insasi ratiunea. De ce sa incerci sa faci gelos pe cineva care oricum nu te baga in seama?! Aaa da, te face... sa pici ridicol in fata altora. Ma rog, eu am realizat singura ca am picat de proasta. Sper ca nu s-au prins si altii.

In fine, daca ar fi sa reduc seara asta la cateva cuvinte si atat, as zice asa: Miss in Sensation, o experienta de neuitat, si de NEREPETAT.

Si-acum, e timpul sa-mi urez o seara buna, pentru ca am cam v0rbit singura. :)

Non-conformism.

Eu, nu sunt chiar mandra de ce am devenit in ultimul timp. Ma simt ciudat pentru ca nu ma mai recunosc. Eu, cea care gandea rational inainte sa faca ceva important. Dar m-am saturat sa fiu previzibila. M-am saturat sa se uite cineva la mine si sa-mi stie urmatoarea miscare. M-am saturat sa fiu singura, sa vad cum sunt singura cretina care mai spera si care mai intoarce capul inca dupa aceleasi persoane indiferente. M-am saturat sa visez la aceleasi povesti imposibile. In definitiv, fat-frumos nu vine decat daca il cauti. Eu m-am blocat la acelasi zmeu care m-a furat si uita sa ma restituie. Pai ce, asta-i viata? Cu siguranta nu. Dar nici nu vreau sa trec in extrema cealalta. E adevarat ca am intrecut masura. E adevarat ca am trecut peste principii pentru a avea 5 minute de... altceva. Am calcat in picioare setul de legi dupa care m-am ghidat pana acum. Si ce-am rezolvat? O ora de fericire si o zi de regrete. Good job for me:). Stiu doar ca data viitoare nu se mai repeta. Jur:)

Anunt pentru mine!

Vreau sa ma apuc din nou de scris. Vreau, pentru ca imi lipseste scrisul. Mai mult decat scrisul, imi lipseste increderea. N-am incredere in mine. Asta e boala mea, e boala secolului. Imi doresc, ca in viitor sa-mi citesc blogurile si sa ma amuz de ce am scris. Vreau sa ma bucur ca am reusit sa scriu, sa fac ceva pentru mine. Vreau, ca toate amintirile triste si toata "emoneala" mea de pana acum sa-mi provoace amuzamentul mai departe. Si, chiar daca pana acum tot ce am scris mi se pare foarte prostesc si fara sens, n-am sa sterg nimic. Poate pentru ca sunt amintiri, sunt sentimente. Ma gandeam chiar sa-mi fac public blogul. Nu cred ca e cea mai buna varianta. Chiar nu e. De ce? Pentru ca nu vreau sa vada chiar toata lumea ce scriu. DEECI, ma gandeam sa am doua bloguri. Unul pentru "emoneala" si unul serios, pe care sa scriu lucruri .. cum sa-i spun... ah, da mi-am amintit, lucuri pozitive - insa PUBLIC. Da, cu siguranta ar merge sa mai fac un blog din moment ce asta e PLIN ochi cu lacrimi, dureri de suflet, inima si toate alea.

Nu pot sa ma decid cand sa fac blogul cel nou, insa pana atunci, ma mai pregatesc aici. Oricum ar fi, vreau sa fac asta pentru sufletelul meu.:)

De ceva timp imi lipsesti. Stiu, am mai spus asta de n ori. Insa habar nu am cum pot sa rezist sa o scriu, sa o gandesc si azi, poate si maine. Tu esti motivul pentru care sufar atat fizic cat si mental. TU, singurul parazit din sufletul meu, tu, cel ce te hranesti cu energia mea.
As vrea de mult sa-ti spun, sau macar sa trimit un inger sa te-anunte de ce am nevoie. Eu stiu ca singurul mod in care m-as putea vreo data face bine, e spunandu-mi ca ma lasi sa plec. Mai stiu totusi ca ti s-ar parea ciudat si pompos. Dar am nevoie de asta, am nevoie ca de aer. Nu sunt intr-o telenovela, nu sunt intr-un film si nu-mi imaginez. Dar STIU, SIMT. Spune-ti in gand: "De azi, o las sa plece, de azi nu o voi mai tine legata de mine". Atunci, am sa simt cum mi se va lua valul de pe ochi, am sa simt cum lanturile acelea lungi si noduroase ma vor indeparta de pieptul tau. Am nevoie de asta! Am nevoie de aer! Am nevoie de tine, sa ma ajuti pentru ultima data.
Sper doar ca mesajul asta sa ajunga la tine, nu conteaza cum. Dar elibereaza-ma!

Scrisoare cuiva drag part III

duminica, 23 august 2009, Roman

Dragul meu,

Aceasta este a 3a scrisoare pe care ti-o scriu, insa poate prima care o sa ajunga in sfarsit la tine. Eu stiu ca poate esti in spatele meu si imi stergi din memorie toate cuvintele pe care as vrea sa le scriu acum despre tine.

A trecut un an de cand inimile noastre nu mai bat in acelasi timp, un an de cand inima ta nu mai bate deloc. Stiu totusi ca nu ne-ai mai aparut de mult in vise si poate ca ai fost trimis in alta parte, sa luminezi viata altora.

S-au intamplat multe de cand nu mai esti. Cu toate ca ne-ai lasat un spatiu imens in suflete si in case, totul arata de parca n-ai fi fost niciodata aici. Parca nu a mai ramas nimic pe care sa-ti lasi amprenta, nimic material. Amintirile in care ai fost si tu aici par doar inchipuiri. Nu a mai ramas decat o cruce care sa ne aminteasca unde esti si o groapa astupata.

Cateodata, uit cum este sa adorm atunci cand sunt cu gandul la tine. Stiu, cred si sper ca intr-o zi n-o sa ne mai desparta oceanul, si mai stiu ca intr-o zi o sa fim eu si tu, de mana, pentru totdeauna. Stiu ca intr-o zi o sa daramam zidul imens dintre noi si imi doresc asta cu adevarat.

Actori.

Viata, e ca o scena enorma. Fiecare din noi interpreteaza un rol, sau poate mai multe. Suntem personajele aceleiasi povesti, insa in fiecare zi suntem cu totul altii. Suntem cei ce se nasc, suntem copii, suntem adultii de maine, suntem cei ce dau viata, suntem cei ce iubesc sau urasc. Suntem criminali de prima clasa omorandu-ne visele, suntem victime. Suntem cei ce invata si cei ce uita, suntem cei ce cred. Suntem cei ce plang si cei ce dau inapoi. Suntem personajele care spera si cele care si-au pierdut de mult interesul. Suntem cei sacrificati, suntem cei pentru care se sacrifica.

Suntem cei zambareti, cei timizi, cei tristi. Cei cu pofta de viata, cei ce-si doresc sa moara. Cei fericiti, cei ce nu mai au sentimente. Cei ce se pierd in lupta, cei ce se arunca cu capul inainte. Suntem cei ce vorbesc sau cei muti, suntem cei cu vederea colorata sau cei orbi, suntem speranta de maine.

Dar, la sfarsitul fiecarei zile, suntem noi, nebuni, goliti de sentimente si ne jucam propriul rol. Si atunci e scurt. Si trist. Si dormim. Si visam. Si ne trezim a doua zi intr-un alt rol.

NIMIC.

Sa zicem ca am inceput sa realizez ca timpul trece. STAI. NU, nu fi pripit, n-am realizat de-abia acum, insa mi-am dat seama ca timpul meu trece fara sa fac absolut nimic constructiv. Ma doare corpul si fundul de la atata stat degeaba. Ma simt ca o tenie care nu face nimic altceva decat sa dauneze. Bine, nici chiar ca o tenie (n-am o parere chiar atat de proasta despre mine), dar totusi pe bune as vrea sa fac si altceva inafara de scoala.
Ma rog. Faza e urmatoarea: ma uit la fetele parintilor/fratelui/prietenilor/bunicilor/rudelor si le privesc adanc. De parca nu le-am mai vazut sau ... mai rau... n-am sa le mai vad niciodata. Nu stiu de ce. Dar de fiecare data ii vad asa cum erau. De parca acum au masti. Si daca au masti, as vrea sa le dea jos. Am inceput sa ma gandesc tot mai des ca n-am sa-i mai vad si parca ma apuca groaza. Nu-nteleg de ce nu pot sa-mi scot din cap imagini care nu-s adevarate. Mi-e frica de momentul cand am sa-i vad pe toti plecand de langa mine. As vrea sa mor eu inaintea lor.:. Oricum. Mereu am fost mai paranoica, da parca n-am fost chiar asa.
In rest, apropo de parasit, m-am cam obisnuit sa ma lase oamenii. Parca nu-mi mai pasa. Si a dracu' da' asta imi da o alta senzatie de neliniste. E trist cand ajungi sa nu-ti mai pese. Sau nu e trist:-?... nu mai simti nimic defapt.

The world through your eyes.

Mi-ar placea sa privesc lumea cu alti ochi. Mi-ar placea sa inchid ochii si sa ma trezesc in corpul altcuiva pentru o zi. Si daca ar fi sa aleg persoana respectiva, nu stiu de ce dar te-as alege pe tine. As vrea sa privesc lumea prin ochii tai, sa vorbesc prin tine, sa schimb ceva in lumea asta prin tine. Mi-ar placea, tu sa iei locul unui caine, sa nu poti spune ceea ce simti.
Mi-ar mai placea, sa ai vederea-n 2 culori, si sa te fac sa vezi cam cat de greu e sa nu poti sa privesti mai departe, sa nu mai distingi. Poate ca atunci cand n-ai sa mai vezi lumea cu aceeasi ochi, ai sa realizezi ca nu esti un animal.